Va anuntam ca a fost semnat contractul de executie pentru inceperea lucrarile la sala multifunctionala de la stadion!
Constructia va fi realizata la Baza Sportiva si va avea o suprafata de cca 600 mp, vestiare, grupuri sanitare, magazie pentru depozitare echipamente sportive, spatii tehnice, spatiu de distributie si o suprafata multifunctionala!
Sala va fi realizata pe structura metalica si va avea o inaltime la coama de 7,27m si inaltime la cornisa de 6,17m, cu inchiderile laterale realizate din panouri termoizolante si acoperisul din panouri sandwich!
Pentru reducerea consumului de energie electrica se vor monta panouri fotovoltaice si un sistem de pompe de caldura! Alimentarea cu apa calda se va face centralizat pentru toti consumatori de la un boiler electric care se va conecta si cu a doua sursa de energie de la doua panouri solare printr-o serpentina separata!
Aici isi vor putea desfasura activitatea grupele de copii ale CS Afumati, dar si celelalte sectii de sport din cadrul clubului: karate, tenis de camp, baschet, kempo, dar si trupa de dans Smart Kids! Totodata, sala va putea fi utilizata si pentru activitati non-sportive de genul celor culturale sau recreative, dar si de afumatenii care doresc sa faca miscare pentru sanatate si placere.
PRIMARIA COMUNEI AFUMATI PROMOVEAZA SI INCURAJEAZA SPORTUL!
In prezent Baza Sportiva dispune de doua terenuri de fotbal cu iarba pe care evolueaza echipa "mare" si cele 3 grupe de copii ale CS Afumati, fiind imperios necesara o asemenea constructie! Baza sportiva are in acest moment o suprafata de cca. 5 hectare (50.000 mp), lucru care permite realizarea unui teren sintetic cu nocturna si un mare spatiu de agrement si relaxare pentru toti afumatenii! In comuna vor fi construite inca 3 sali de sport multifunctionale: la Scoala Mare, in Ograda Stefanesti si in zona Deal! Proiectul vizeaza asigurarea conditiilor necesare de antrenament, cat si atragerea copiilor spre diferite sporturi!
Acest proiect face parte din cele circa 60 de proiecte cu finantare din fonduri europene, guvernamentale, judetene, dar si din bugetul local al comunei Afumati, care se vor finaliza in urmatorii 3 ani.