Nica Constantin, cetatean de onoare

S-a conferit titlul de “Cetățean de Onoare” al comunei Afumați din județul Ilfov, domnului Nica Constantin, în semn de prețuire pentru excepționala activitate sportivă, pentru profesionalismul și devotamentul arătat față de fotbalul românesc și pentru promovarea imaginii localității Afumați pe plan național și internațional.

Diploma a fost acordată în baza Hotărârii Consiliului Local Afumați, nr. 9 / 18.02.2016, cu ocazia festivitatii de incheiere a anului scolar 2015-2016, care a avut loc in incinta Scolii Mari.

Daca fotbalistul Nica Constantin este produsul 100% al Clubului Dinamo Bucuresti, in plan educational este format la scoala afumateana.

Acesta a fost un bun prilej de reintalnire cu cadre didactice, care i-au fost dascali, unul dintre acestia fiind si d-na Director Pena Izabella.

Carierea lui a inceput la grupele de copii si juniori ale Clubului Dinamo Bucuresti, s-a continuat la echipa mare, iar evolutiile foarte bune l-au propulsat in Echipa Nationala a Romaniei.

Ascensiunea lui fotbalistica a continuat cu transferul la clubul din Serie A, Atalanta Bergamo (Italia), evoluand apoi la echipe precum Cesena si Avellino, iar in acest moment a revenit la Atalanta Bergamo.

Servicii OnLine

Protectie sociala