A fost semnat protocolul de colaborare pentru realizarea drumurilor radiale conexe Autostrazii de centura Bucuresti

DR6 - Afumati Expres, drumul radial ce realizeaza conexiunea Autostrazii A0 cu DN2, devenind o varianta de ocolire (semicentura) a localitatii Afumati. Are o lungime de 4,39 km si un cost total de 34,1 milioane de euro cu TVA

Conducerea CNAIR si a ADIZMB au semnat, ieri, PROTOCOLUL DE COLABORARE PENTRU REALIZAREA DRUMURILOR RADIALE CONEXE AUTOSTRAZII DE CENTURA BUCURESTI #A0, in prezenta conducerii Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Romania, a primarului general al Municipiului Bucuresti si a presedintelui Consiliului Judetean Ilfov.

Protocolul semnat ieri stabileste clar drepturile, obligatiile si contributia financiara a ADIZMB si CNAIR, la bugetul proiectului, precum şi responsabilitatile ce le revin in implementarea activitatilor aferente proiectului ce va fi depus in cadrul POIM, in perioada de programare 2021-2027.

Este vorba despre 10 drumuri radiale, cu o lungime de peste 96 de kilometri, doua noduri rutiere principale si 33 de noduri rutiere secundare, care leaga arterele importante din Bucuresti cu Centura Capitalei si cu A0.

Vor fi 96 de km de trotuare si de piste de biciclete in lungul tuturor drumurilor radiale si 120 de puncte de incarcare a autovehiculelor electrice.

Proiectul „Orbital Bucuresti si Drumurile radiale conexe” va avea un impact urias pentru zona Bucuresti-Ilfov si va aduce beneficii pe termen lung, nu doar la nivel de infrastructura rutiera, ci si din punct de vedere economic, de mediu si de crestere a calitatii vietii de zi cu zi a oamenilor.